O minunată experiență ce a fost trăită în cadrul întâlnirii Fanilor lui Dumnezeu care a avut loc pe 21 februarie 2026.
Chiar de la începutul muzicii specifice am avut senzația „de acasă”, probabil comuniunea cu Atributul Dumnezeiesc specific, la fel ca și în exemplificarea precedentă din ianuarie. Pentru o fracțiune de secundă mi-am văzut părinții tineri în lumea de dincolo, care mă înconjurau cu multă dragoste, pe mine ca și copil împreună cu sora mea, un amestec de trecut, prezent, poate și viitor. Persista senzația de a fi în siguranță, îmbrățișată de dragostea lui Dumnezeu care cuprindea și impregna întreaga familie, întregul arbore genealogic. Era concomitent și o stare de „trezire bruscă” la „adevărata” realitate, de „deschidere și înflorire a sufletului”, „ de comprimare a secvențialității timpului în eternitate”, percepția sintetică a cel puțin cinci Atribute Dumnezeiești -care se „clarifică” pe parcursul prezentei relatări-. După un timp simțeam că se poate și mai mult, doream să mă expansionez în conștiiță și mai mult. Aveam o senzație jenantă de limitare, simțeam din nou limitele corporale, realitatea neplăcută a nealinierii canalelor energetice în special la nivelul capului. Mi-am „abandonat” Lui Dumnezeu toată ființa mea, întreaga viață și toate viețile mele, care apăreau sintetic ca niște cioburi ale unei oglinzi sparte în care se oglindeau părți ale ființei mele. Am conștientizat și „acceptat” limite trupești, probleme de sănătate, dizarmonii, regrete pentru unele greșeli, lăsam problemele refulate (ținute în uitare de ego) să iasă la suprafață. Am depășit în acel moment frica trecerii în lumea de dincolo la momentul potrivit, trăind o stare de „curaj”. Limitele s-au destins, Dumnezeu s-a deschis cu o superbă „blândețe”, temperând intensitatea și încrâncenarea (egotică încă) a trăirii (a dorinței de a sparge acele limite). Simțeam că sunt absorbită fără nici un efort în „vasta” Blândețe Dumnezeiască. El era un fel de eu, dar mult mai vast sau, altfel spus, „framentele” Lui –unele dintre ele- erau părți din mine. Trupul era întregit acum, armonios, cu nadisurile „îndreptate”, aliniate corespunzător. Experiența din final era însoțită și catalizată de un sunet specific pe care l-am mai auzit.
Sunetul respectiv l-am auzit pentru prima dată acum 20 de ani aproximativ, sau poate chiar mai mult. Eram într-un vis conștient, conștientă că visam. Era un vis foarte frumos, gândurile, „proiectele” pluteau în spațiu în jurul meu sub forma unor imagini dinamice, forme geometrice multicolore ce se schimbau în baza celor precedente, asemănătoare imaginilor obținute cu jucăria caleidoscop (cred că așa este denumit, un tub ce are la capăt pietricele colorate ce se reflectă în mai multe oglinzi). Deodată am simțit prezența ghidului nostru spiritual care mi-a spus pe un ton ferm ”Adu toate proiectele în Centru”. Ghidul a apărut cu totul neașteptat și tonul era atât de ferm că m-a speriat, trezindu-mă la figurat și la propriu. Auzeam pentru prima dată acel sunet care mă absorbea, pluteam spre ceva, eram dusă undeva nedefinit, unde doream să merg cu ardoare. M-am ridicat în pat și m-am pus într-o poziție de meditație. Sunetul avea două părți/aspecte, o tonalitate înaltă care mă „înălța”, eleva și un aspect intens care provenea cam de la baza coloanei și care intensifica trăirea. Ghidul spiritual „m-a dus de mână un timp” , apoi… m-a lăsat în Dumnezeu. Atunci am trăit cea mai intensă și vastă dragoste pentru Dumnezeu, perceput ca și tatăl meu.
Anonim

